Se spune că rezonața molidului din Munții Gurghiului e greu de egalat,
la fel și muzica din paltinii creți transilvăneni,
iar asta au descoperit-o niște lutieri italieni prin 1800

așa a început istoria viorilor în orașul Reghin

e aproape, așa că m-am dus într-o zi să văd cum se naște sunetul
și să cunosc oamenii ce-l modelează cu mâinile,
în forme de viori, viole, violencele sau contrabaşi,
zi după zi, an după an, zeci de ani după zeci de ani
cu aceeași dedicare, la fel de îndrăgostiți de meseria lor

după ce lemnul e lăsat să se usuce natural vreo cinci ani,
o vioară de serie necesită mai bine de 50 de ore de lucru în trei luni,
iar o vioară de maestru are nevoie de peste 300 de ore de lucru
pe parcursul unui an;
instrumentul trece prin aproximativ 200 de faze de producţie,
majoritatea manuale,
sculptură, şlefuiere, finisare, lăcuire,
apoi cunoaștere, simțire, pulsație, limbaj

am intrat dimineața în fabrică
și am ieșit după ce a coborât lumina

m-am furișat în toate atelierele
am ascultat povești, am desenat povești,
mi-am imaginat sunete
și am admirat oameni
simpli, sinceri, frumoși
ce povestesc cu muzica
în fiecare zi,
după zi,
după an,
după zeci de ani

decembrie 2015,
fabrica de instrumente muzicale Gliga, Reghin

01a
img_4544b
img_4517
img_4544
img_4544c
img_4560
img_4566
img_4573
img_4588
img_4602
img_4620
img_4629
img_4640
img_4652

img_4665
img_4669
img_4672
img_4683
img_4686
img_4697
img_4705
img_4720
img_4730
img_4735
img_4736
img_4739
img_4745
img_4755
img_4765
img_4774
img_4777
img_4790
img_4800
img_4812
img_4823
img_4827
img_4828
img_4831
img_4847
img_4848
img_4863
img_4876
img_4883
img_4893
img_4899
img_4905

©Cristina GÂNJ | Bristena Photography