prima dată când i-am auzit numele
(prin liceu să fi fost, clasa a 10-a poate)
am crezut că-i o melodie, atât de legănat și de străin îmi suna
(Paul mi-a povestit de el, într-o seară, în parcul unde ne cânta la chitară)
am fugit repede acasă, să-l ascult, repetându-i numele în gând, să nu-l uit
Al Di Meola…
(aveam și o chitară roșie pe vremea aia)
eram atât de îndrăgostită încât nici nu îndrăzneam să visez
că o să-l ascult vreodată live
sau mai mult,
că o să fiu prima în fața scenei și că aproape aș putea să-i șoptesc ceva
în pauza dintre două melodii
așa s-a întâmplat
(după 11 ani)
am ajuns cu două ore înainte
și mi-am luat puțin răgaz ca să studiez audiența
apoi a urcat pe scenă
ca un val ce-ți trece peste pleoape când stai întins pe mare
și de acolo, cumva, am uitat de mine
15 august 2015, Piața Teatrului, Târgu-Mureș
































©Cristina GÂNJ | Bristena Photography